Lupta cu depresia este una din cele mai complicate duse lupte cu mine insami, duse pana acum.  Nu stiu cand a inceput, cum am ajuns in prezent..

Totul a inceput acum un an de zile. Dupa o vacanta de cosmar, dupa 7 zile intr-o locatie absolut de vis, dupa ce am petrecut o saptamana in compania lui, mi-am promis ca nu voi mai petrece o zi din viata mea alaturi de el. O stiam dinainte. Decizia era luata dinainte sa plecam.

De ce am mai plecat? Pentru ca imi doream sa merg acolo. Inainte de a planifica orice vacanta, tanjeam sa merg si eu undeva , pe o insula exotica cu iubitul meu. Asa ca dorinta mea s-a implinit.
Ajunsi inapoi acasa, dupa un lung drum de cosmar si plin de certuri si lacrimi din partea mea, am decis sfarsitul relatiei. Nu mai puteam . Nu il mai doream langa mine. Eram la limita puterilor, la limita intelegerii. Eram depasita de cuvintele lui, de atitudinea lui, de privirile rautacioase, de amintirea vacantei.. si mai ales de amintirea tuturor certurilor care imi reveneau  din ce in ce mai aprig in minte.

Dar nu avea sa fie totul atat de si simplu. Locuiam impreuna, intr-o tara straina. Nu aveam unde sa ne ducem altundeva, decat in propria noastra casa. In locul care a fost martorul celor mai multe certuri, voci ridicate, amenintari, suparari.. lacrimi..

A fost greu. O saptamana mi-am blestemat decizia de a-l primi in casa mea cand avea nevoie.  Mi-am promis ca niciodata nu ma voi mai muta atat de repede cu cineva.

Cat de naiva eram sa cred ca drumurile noastre se vor separa curand.

Cat de naiva..